Finalizarea studiilor universitare
Cum aleg tema lucrării, coordonatorul, ce trebuie să fac după ce am ales tema și coordonatorul?
Ar fi de preferat ca încă din timpul anilor de licență (I și II) să identific un domeniu de interes care mă preocupă, pe care doresc să îl aprofundez, și de ce nu să îl inovez, să explorez articole de specialitate care au fost realizate, studii și profesorul care deține această disciplină/domeniu tematic. Ulterior, îmi pot realiza o structura generală, un plan pe care să îl trimit profesorului în care să îi prezint intenția mea de colaborare și dacă mai are locuri disponibile pentru îndrumare. Pot prezenta profesorului și motivele personale (dacă este cazul) care m-au inspirat în alegerea temei, fiind punctate/interpretate ca un factor motivațional persistent.
Există și varianta în care profesorul are o listă de teme care ar putea fi realizate, astfel dacă ești în lipsă de idei/criză varianta aceasta îți poate fi de mare ajutor.
Dacă răspunsul este afirmativ, de regulă profesorul îți va propune (dar nu neapărat) un grafic de lucru/organizare astfel încât să fie o măsură de proactivitate și autoeficacitate pentru ca lucrarea să fie finalizată în timp util.
Scopul lucrării de absolvire, a lucrării de licență sau a proiectului de diplomă este acela de a permite evaluarea capacității absolventului privind aplicarea în practică a cunoștințelor dobândite și rezolvarea, în mod optim, a problemelor specifice domeniului programului de studii.
Ce presupune un examen de finalizare a studiilor?
Examenul de finalizare a studiilor constă în 2 probe, și anume:
- Proba 1 – Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate;
- Proba 2- Prezentarea și susținerea lucrării de absolvire/proiectului de absolvire/lucrării de licență/proiectului de diplomă. Prezentarea și susținerea lucrării de licență/proiectului de absolvire sunt publice.
Tematica și bibliografia se publică pe pagina web a fiecărei facultăți
Examenul de finalizare studii se poate organiza în trei sesiuni: de vară (iunie-iulie), de toamnă (septembrie) și de iarnă (februarie), în intervale stabilite de Senatul universității.
Pentru intrarea în examenul de finalizare a studiilor trebuie să ai statut de ABSOLVENT (să ai promovate toate examenele) să depui un dosar cu o serie de documente și să urmărești site-ul facultății pentru a te încadra în termenele stabilite.
Cum mă pregătesc pentru susținerea orală a prezentării?
Prezentarea lucrării de licență/disertație în fața comisiei de examinare este cel puțin la fel de importantă ca și redactarea acesteia.
De regulă, timpul maxim de prezentare este 10-15 minute după care membrii comisiei pot adresa întrebări referitoare la tematica lucrării și/sau metodologia și resursele folosite.
Susținerea orală a prezentării trebuie pregătită cu precizie, putând cântări semnificativ la nota finală. Cu alte cuvinte separat de prezentarea este un demers de sine stătător care presupune prezentarea aspectelor și ideilor cele mai importante din lucrare.
În conținutul prezentării vom evidenția: titlul lucrării, obiectivul lucrării, modalitatea în care a fost realizat obiectivul lucrării, structura lucrării, principalele probleme de natură metodologică, științifică (dacă este cazul), și principalele concluzii (limite și direcții pentru viitoare studii).
Când și de unde îmi pot ridica diploma?
- Este important de știut că diploma de finalizare a studiilor va putea fi ridicată la aproximativ un an de zile de la data susținerii examenului de licență/disertație.
- Biroul eliberări acte studii, reprezintă componenta desemnată pentru a realiza acest demers și se va face în baza unei programări telefonice sau pe adresa de email.
- În intervalul de un an de zile vei putea solicita de la secretariatul facultății o adeverință de finalizare studii cu susținerea examenului de licență/disertație care va fi valabilă până la momentul eliberării diplomei de finalizare a studiilor (licență/disertație) și conferă titularului aceleași drepturi legale ca și diploma.
